Când minciuna devine strategie – și noi zâmbim resemnați

 

Când minciuna devine strategie – și noi zâmbim resemnați, pe fundal abstract în tonuri calde


Când minciuna devine strategie – și noi zâmbim resemnați

Am început să observ un tipar în discursul public. Oamenii nu mai reacționează când sunt mințiți. Nu pentru că nu știu. Nu pentru că nu-i doare. Ci pentru că, undeva pe drum, am început să acceptăm minciuna dacă e livrată frumos.

Am prieteni care spun: „Toți mint, important e să știe să mintă convingător.” Mă sperie asta. Mă întristează. Și mai ales, mă face să-mi dau seama cât de adânc am coborât în cinism, de parcă nu mai credem că adevărul e posibil.

Marketing politic și manipulare emoțională

Nu sunt specialist în comunicare. Dar am trăit destul cât să știu diferența dintre greșeală și manipulare. Când un politician vine și promite case la 35.000 de euro, apoi se justifică spunând că a fost doar o „strategie de marketing”, încep să mă întreb:

  • Minciuna mai e minciună dacă o numești strategie?
  • Sau pur și simplu și-a schimbat numele ca să nu ne mai simțim trădați?

Călin Georgescu și cazul idealului reciclat

Un articol publicat recent pe platforma Gândire Critică m-a pus serios pe gânduri. Sub titlul ironic, dar foarte bine construit –

👉 Călin Georgescu Premier, strategie de marketing?

Autorul deconstruiește imaginea unui lider care a fost odată văzut ca speranță, dar care azi pare mai degrabă un produs de imagine, vândut naivilor sub formă de adevăr absolut.

Ne-am obișnuit cu trădarea? Sau doar ne-am săturat să luptăm?

Ce mă doare cel mai tare nu e că ei mint. Ci că noi nu mai reacționăm. Că ne resemnăm. Că ne spunem „lasă, și-așa nu se schimbă nimic”. Dar gândirea critică nu înseamnă doar să „ne prindem” de manipulare. Înseamnă și să nu o acceptăm. Să nu o validăm prin tăcere.

Concluzie deschisă

Scriu aici pentru că nu mai vreau să simt că sunt singurul care vede contradicțiile. Poate că nu am toate răspunsurile. Dar știu că atunci când toți aplaudă o minciună, adevărul trebuie să înceapă undeva – măcar ca o întrebare.

Și dacă ceea ce ni se pare strategie e, de fapt, doar trădare ambalată frumos?

🧠 Mintea Liberă – nu îți spunem ce să gândești. Doar îți amintim că poți.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Am dat peste un articol care mi-a făcut ordine în gânduri

Imagine
Nu obișnuiesc să recomand articole, dar acesta m-a atins. Nu doar prin argumente, ci prin ton – calm, echilibrat, uman. 👉 Aselenizarea și mitul falsificării: cum a demontat știința una dintre cele mai populare conspirații ale secolului XX Nu e un text care râde de conspiraționiști, nici unul care urlă după clickuri. Este o invitație. La luciditate. La dovezi. La memorie colectivă. La acel tip de demnitate pe care o capeți doar atunci când înțelegi de ce e important să crezi în ceva mai mare decât suspiciunea. 🧠 De ce persistă mitul? Pentru că, poate, e mai ușor să negi decât să te minunezi. E mai comod să spui „nu s-a întâmplat” decât să accepți că oamenii chiar au pus piciorul pe un alt corp ceresc, într-o epocă fără iPhone, GPS sau rețele sociale. E greu să înțelegi munca a sute de mii de oameni când ești obișnuit să „dai scroll” și să te oprești la prima meme cu umbra greșită. 🌍 Concluzia mea? Poate că nu e vorba doar despre Lună. E vorba despre cum alegem să trăim pe P...
Citiți mai multe

Iarna în care bunica nu mai avea pâine – o amintire amară din istoria uitată

Imagine
  Când eram mic, o auzeam pe bunica vorbind despre o iarnă „cumplită, în care moartea se plimba prin sat ca o vecină în haine negre”.  Pe atunci nu înțelegeam mare lucru. Mă gândeam că era vorba doar de povești bătrânești, menite să ne facă recunoscători pentru borcanul cu dulceață din cămară. Dar nu era doar o poveste. Zilele trecute, am citit un articol care mi-a făcut pielea de găină. Scris cu respect față de adevăr și documentat impecabil, textul reconstituie una dintre cele mai cumplite perioade din istoria recentă a României: foametea din iarna anilor 1946–1947 . 👉 Îți recomand din toată inima să citești articolul complet aici: ➡ Iarna foametei 1946–1947: când moartea umbla printre vii De ce m-a atins atât de mult? Pentru că nu e doar despre cifre și statistici. E despre oameni reali , despre familii care fierbeau papură, mâncau scoarță de copac și priveau neputincioși cum le mor copiii de frig și foame. E despre un stat care a luat grânele din gospodării în t...
Citiți mai multe